O investiție importantă pentru zona de vest a țării prinde contur. Sucursala Regională Căi Ferate Timișoara a semnat, la sfârșitul săptămânii trecute, contractul pentru proiectul „Realizare conexiune feroviară cu Aeroportul Internațional Traian Vuia Timișoara” cu firma spaniolă FCC Construccion SA.
Contractul prevede modernizarea liniei existente Timișoara Est – Radna, pe întreaga lungime de 5,2 kilometri, construirea unei linii de cale ferată dublă și electrificată de la punctul de racordare până la aeroport, în lungime totală de cinci kilometri, și construirea noii stații CF, cu două linii de garare, în imediata vecinătate a aeroportului.
Perioada de proiectare și execuție a lucrărilor va fi de 30 de luni, dintre care opt luni pentru elaborarea proiectului tehnic şi 22 de luni pentru execuţia lucrărilor. Valoarea investiției se ridică la peste 70 milioane de euro.








Be the first to write a comment.