Nicușor Dan a făcut o serie de declarații, marți, la Timișoara, în cadrul unei conferințe de presă, dar și în timpul participării la conferința publică „Europa la răscruce – Securitate, Prosperitate și Viitorul Nostru Comun” organizată în cadrul evenimentului „Timișoara Cities Summit”.
Legat de desecretizarea ședinței CSAT din 6 decembrie, Nicușor Dan a afirmat că sunt dovezi clare cu privire la faptul că Rusia s-a implicat în alegerile prezidențiale din noiembrie 2024.
„Nu aveam în mod oficial, până la raportul Parchetului, o dovadă despre faptul că Rusia a interferat cu publicitatea în campania electorală. Și dovada asta o avem, faptul că au fost mai multe site-uri pentru care, pentru ca publicitatea lor să ajungă la un număr mare, au fost folosite firme de publicitate din Rusia, și în acest proces de dezinformare au fost folosite conturi și firme din Rusia. Acesta este un fapt pe care Parchetul General l-a dezvăluit în raportul pe care ei l-au prezentat și cu care o să mă duc și mâine la Copenhaga ca să informez partenerii noștri. Nu avem, în momentul de față, imaginea completă. Probabil că ne mai trebuie câteva luni. În momentul în care o să avem imaginea completă a ce s-a întâmplat în noiembrie, voi ieși public”, a declarat Nicușor Dan.
De asemenea, președintele României a adăugat că platforma TikTok ar trebui reglementată în România, în perioada următoare.
„Am avut mult timp suspiciunea că TikTok a ajutat în momentul Călin Georgescu. De fapt, ce spune TikTok, și înclin să cred, este că în campania Călin Georgescu, cine a făcut campania cunoștea foarte bine modul în care funcționau algoritmii. TikTok la momentul acela nu avea filtre pentru comentariile pe care le făceau oamenii. Adică avea filtre care măsurau expunerea prin postări, dar nu aveau filtre care măsurau expunerea prin comentariile la postări. Și asta a fost unul dintre metodele pe care ei le-au folosit. Evident că nu ne putem imagina o lume fără rețele sociale, însă trebuie să fim în stare, păstrând libertatea de exprimare, să punem acea limită pentru chestiuni care afectează chiar echilibrul democratic. Este o dezbatere în curs. Eu, ca persoană, susțin ca orice entitate care face, se expune online pe teritoriul statului român să aibă o identitate de persoană fizică sau juridică. Orice este expus publicului să fie asumat de o persoană fizică sau juridică din România. Este o dezbatere pe care probabil că o să o avem un an sau doi despre cum să reglementăm”, a afirmat Nicușor Dan.








Be the first to write a comment.