Primăria Timișoara a prezentat public, miercuri, proiectul Magistralei Verzi. Printre cele mai importante transformări de care va avea parte Calea Șagului se numără desființarea a sute de locuri de parcare, semaforizarea intersecției cu B-dul Iuliu Maniu și realizarea unei benzi dedicate pentru autobuze de la podul din Șagului și până în centrul Timișoarei.

Obiectivul este să asigurăm acest culoar verde de transport public, adică să avem niște piste, niște trotuare largi și moderne, dar foarte important să avem banda de autobuz până în centru. Avem un prim segment din sensul giratoriu de la mall-ul din Calea Șagului și până la intersecția cu B-dul Liviu Rebreanu. Pe acest segment, bulevardul va avea două benzi auto pe sens, adică patru benzi auto, în total. Suplimentar, prin reconfigurarea profilului stradal, vom obține două benzi pentru autobuz dedicate, suplimentar, și în felul acesta ne vom asigura că pe acest sector autobuzul se deplasează în paralel cu mașinile, fără să fie nevoit în niciun moment să stea în coloană. De la B-dul Liviu Rebreanu și până în Piața Iuliu Maniu, următorul sector, există o îngustare în dreptul cimitirului din Calea Șagului. Profilul stradal strâmt nu ne permite să avem șase benzi, două benzi auto, plus o bandă de transport public dedicată, și atunci, pe acest sector, pe prima bucată până în intersecția cu str. Vulturilor vom avea șase benzi, adică una pentru autobuz, două pentru mașini, iar pe sectorul cât este cimitirul vom avea o îngustare, în care autobuzul va fi nevoit să călătorească în rând cu mașinile”, a afirmat Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei.

Potrivit proiectului, de la 451 de locuri de parcare existente în acest moment pe Calea Șagului, vor mai rămâne doar 60, la finalul implementării investiției.

Înainte de intersecția de la Iuliu Maniu, unde se lărgește profilul stradal, acolo autobuzul va depăși coloana și va ajunge primul în intersecția de la Iuliu Maniu care, prin acest proiect, va deveni o intersecție semaforizată. După care, din nou, de la Iuliu Maniu și până la Dragalina, vom avea un profil de două benzi auto de circulație, plus o bandă de transport public. Deci, șase benzi în total. Astfel, capacitatea pe care o avem astăzi de transport rutier se păstrează din Dragalina și până la ieșirea din oraș, dar capacitatea pe care o avem de mobilitate, adică câți oameni reușim să transportăm pe această arteră, crește, pentru că autobuzele vor reuși să parcurgă mult mai repede acest drum și să ajungă în centru, practic, înaintea mașinilor. Singurul sector, repet, în care autobuzele vor aștepta în aceeași coloană cu mașinile, va fi doar pe lungimea, pe o parte, de fapt, din lungimea cimitirului din Calea Șagului. Iar după Dragalina, Bulevardul 16 Decembrie va deveni un bulevard cu o singură bandă pe sens pentru mașini și o bandă dedicată pentru autobuz. Se va păstra această bandă până în centru, dar banda rutieră va fi îngustată”, a declarat Ruben Lațcău.

Coridorul de mobilitate Bulevardul 16 Decembrie 1989 – Calea Șagului va transforma o suprafață de peste 114.000 mp, aducând aproape cinci kilometri de piste de biciclete, 20.000 mp de trotuare modernizate și o creștere a zonelor verzi de la 14.000 mp la peste 16.000 mp.