O explozie urmată de un incendiu s-a petrecut, sâmbătă, într-un apartament situat pe str. Cerna din Timișoara. La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara cu două autospeciale de stingere cu apa și spumă, o autoscară mecanică și trei echipaje SMURD, dintre care unul cu medic.
La sosirea pompierilor, s-a constatat că incendiul s-a produs la parterul unui apartament, într-o încăpere, în urma unei explozii. Incendiul a fost lichidat. Un bărbat prezintă arsuri de gradul I și II pe aproximativ 30-40%, fiind preluat de către echipajul medical în stare conștientă și cooperantă și transportat la spital.
Apartamentul se află într-un bloc cu patru etaje. În total, s-au autoevacuat în siguranță aproximativ 40 de persoane.
„Din apartament a fost evacuată o butelie. Apartamentul nu era racordat la rețeaua de distribuție a gazelor naturale. La locul evenimentului au ajuns reprezentanții Inspectoratului Județean de Construcții Timiș (I.S.C.). Echipajul CBRN din cadrul Detașamentului 1 Timișoara a efectuat măsurători în imobil, fără a se înregistra valori peste limitele normale”, a informat ISU Timiș.
Explozia s-a produs din cauza unei acumulări de gaze, posibil declanșată de aprinderea unei țigări.









Be the first to write a comment.