Patru percheziții domiciliare au avut loc, luni, în județul Timiș, la sediile sociale și punctele de lucru ale unei asociații umanitare. Descinderile au fost realizate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș, sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

Mai precis, vizat este Laurențiu Grigore Timiș, consilier județean PNL și pastor, care este anchetat pentru evaziune fiscală și delapidare.

În fapt, din datele şi informaţiile deţinute în cauză au rezultat indicii cu privire la faptul că președintele asociației, un bărbat de 49 de ani, ar fi folosit banii primiți în asociație, sub formă de donație/sponsorizări, în interes propriu, pentru construcția unor imobile pe care, ulterior, le-ar fi închiriat altor persoane, veniturile din chirii nefiind declarate instituțiilor abilitate”, a informat Poliția Timiș.

Concret, Laurențiu Grigore Timiș ar fi adunat donații prin intermediul unei asociații din Lovrin, unde este director executiv, cu scopul de a realiza activități sociale. Însă banii au fost folosiți pentru ridicarea a două blocuri, iar apartamentele au fost date în închiriere.

În urma perchezițiilor ridicate, polițiștii au ridicat mai multe documente financiar-contabile și alte înscrisuri, precum și un telefon.