Vești proaste în ceea ce privește proiectul noului stadion „Dan Păltinișanu” din Timișoara. Curtea de Apel București a decis ca ofertele depuse la licitația organizată de Compania Națională de Investiții să fie reevaluate.
„Respinge excepţia nulităţii recursului. Admite recursul şi casează sentinţa recurată. În rejudecare, admite contestaţia şi, în consecinţă, anulează: – adresa de comunicare a rezultatului din dată de 25.04.2025, fără număr, prin care i s-a comunicat reclamantei rezultatul procedurii de achiziţie în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică având că obiect „Proiectare, execuţie lucrări şi asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada execuţiei lucrărilor pentru obiectivul de investiție: „Construire stadion cu capacitate de 30.000 locuri, Str. Ștefan Covaci nr. 1, municipiul Timişoara, județul Timi?” – 342”, nr. anunţ CN1071041 / 15.07.2024; – raportul procedurii nr. 35934/23.04.2025, precum şi toate documentele emise de autoritatea contractantă în ceea ce priveşte stabilirea ofertei Asocierii CON-A că fiind admisibilă şi câştigătoare, şi a tuturor actelor subsecvente şi ulterioare; – obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei Asocierii CON-A, cu luarea în considerare a motivelor prezenței decizii, cu respectarea prevederilor legale în materia achiziţiilor publice. Respinge cererea de intervenţie, că neîntemeiată”, este decizia Curții de Apel București.
La licitația lansată de Compania Națională pentru Investiții în vederea proiectării și construirii noului stadion „Dan Păltinișanu” s-au înscris șapte asocieri, fiind desemnată câștigătoare CON-A OPERATIONS (lider), PRODESIGN ENGINEERING & CONSTRUCTION, CON-A, CON-A PRODUCTIONS. Însă asocierea clasată pe locul al doilea, CONCELEX (lider), CONSTRUCȚII ERBAȘU, Concelex Engineering SRL, TERRA GAZ CONSTRUCT, a decis să conteste licitația.
Noul stadion care va fi realizat la Timișoara va avea 32.000 de locuri, iar tribunele vor fi acoperite.








Be the first to write a comment.