O bandă de hoți de lux a dat atacul, sâmbătă seara, în două locuințe din Dumbrăvița. Într-una din case locuiește deputatul Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara și președintele interimar al PNL Timiș, ia în cealaltă medicul Cristian Oancea, directorul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara.

La data de 24.01.2026, polițiștii Secției 1 Rurale Ghiroda au fost sesizați de către doi bărbați cu privire la faptul că, din locuințele acestora situate în localitatea Dumbrăvița, persoane necunoscute ar fi sustras o sumă de bani și mai multe bunuri. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii situației de fapt, identificării și depistării persoanelor bănuite de comiterea faptelor și dispunerii măsurilor legale care se impun”, a informat Poliția Timiș.

Aceeași bandă de hoți ar mai fi furat, în ultimele săptămâni, și din alte patru locuințe a unor oameni influenți. Prejudiciul estimat se ridică la aproape 500.000 de euro. Hoții au dat atacul când nu era nimeni acasă, semn că vilele erau monitorizate.