Alfred Simonis consideră că legea ar trebui să fie pentru toată lumea. Șeful CJ Timiș a făcut referire la procesul pe care Dominic Fritz îl are cu Agenția Națională de Integritate, care l-a declarat în conflict de interese.
„În județul Timiș și în toată România, sute de primari social-democrați, liberali sau membrii altor partide politice și-au pierdut mandatul pentru același tip de eroare administrativă pe care a făcut-o și Dominic Fritz. Abordarea mea a fost aceeași în permanență și nu se va schimba. indiferent de interesele politice de moment. Legea e aceeași pentru unii și pentru alții. În Timiș, în 2024, primarul de Șandra și cel din Recaș au avut același tip de conflict de interese. Și-au pierdut mandatele sau, dacă nu le-au pierdut, nu au mai putut candida. Avem sute de primari în România care și-au pierdut mandatele pe mai puțin decât a făcut Dominic Fritz”, a afirmat Alfred Simonis.
Președintele CJ Timiș a susținut că atunci când a fost în Parlament a încercat să schimbe legislația în domeniul incompatibilităților și al conflictului de interese, dar cei din USR s-au opus.
„Cât am fost în parlament, am încercat în mai multe rânduri să schimbăm legislația în domeniul incompatibilităților și al conflictului de interese. Cei mai vehemenți împotriva schimbării au fost colegii de la USR, pentru că pe vremea aceea erau mulțumiți că primarii PSD-ști și liberali pierdeau mandatele în toată România și erau făcuți infractori. Probabil că interes de moment ar însemna să-l acuzăm pe primarul Fritz că a făcut nu știu ce fărădelege. A încălcat legislația conflictului de interese, ca să fie clar. Este o eroare. Sunt convins că n-a știut ce semnează. Sunt convins că n-a știut legislația, cum n-au știut nici cei de la Recaș, de la Șandra și încă alte câteva sute în România. Dacă acum schimbăm legea pentru că un primar USR are o problemă… În rest, am o abordare echilibrată și cred că un primar al unui municipiu, al unui oraș, al unei comune, nu poate să-și piardă mandatul pentru o prostie de tipul ăsta. Ca principiu. Dar legea așa scrie. Și când am încercat schimbarea legii s-au opus. Când au probleme, vor schimbarea legii”, a declarat Alfred Simonis.








Be the first to write a comment.