Primăria Timișoara va începe, în scurt timp, lucrările de reabilitare a Podului Muncii, cu bani europeni. Instituția a făcut publice primele randări.
„Începem în curând munca la… Podul Muncii! Acum e o randare, însă construcția care ține orașul în mișcare intră în cea mai amplă reabilitare din istoria sa de aproape 50 de ani. Griul îl lăsăm în trecut! Viitorul aduce o structură consolidată, trotuare și carosabil modernizate, iluminat și siguranță la standarde europene. Pe scurt: normalitate! Pentru pietoni, șoferi, bicicliști, dar și pentru cei care aleg transportul în comun”, a informat Primăria Timișoara.
La sfârșitul anului trecut, primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru execuția lucrărilor de reabilitare a Podului Iuliu Maniu (Muncii), una dintre cele mai importante conexiuni dintre Gara de Nord și Calea Șagului.
Investiția Primăriei Timișoara vizează consolidarea structurii de rezistență și înlocuirea completă a suprastructurii cu o structură mixtă oțel-beton, cu păstrarea a câte două benzi pe sens, cu lățimea de 3,50 metri fiecare. Totodată, trotuarele vor fi lărgite până la 1,75 m, pentru a oferi mai mult spațiu pietonilor, și vor fi amenajate piste pentru biciclete. Proiectul include și reabilitarea rampelor, refacerea scărilor de acces cu elemente metalice, instalarea unui iluminat arhitectural modern, consolidarea malului Canalului Bega, precum și plantarea de arbori, pentru îmbunătățirea calității aerului și a aspectului urban. După finalizarea lucrărilor, municipalitatea va putea reintroduce circulația troleibuzelor pe pod.
Valoarea totală a proiectului este de aproape 10 milioane de euro, din care aproximativ 7,4 milioane de euro reprezintă fonduri europene nerambursabile, prin Programul Regional Vest 2021 – 2027, Intervenția regională 4.1 Mobilitate Urbană Sustenabilă. Lucrările sunt programate să fie finalizate până în februarie 2027.












Be the first to write a comment.