Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a decis trimiterea în judecată a doi dintre cei trei minori implicați în uciderea băiatului în vârstă de 15 ani din localitatea Cenei.
„Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș a finalizat cercetările și a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților M.D.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, prev. de art. 188 alin. 1, art. 189 alin. 1 lit. a) C. pen. și profanare de cadavre, prev. de art. 383 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a C. pen., totul cu aplic. art. 38 alin. 1 și art. 113 alin. 2 C. pen. și B.R.P. pentru săvârșirea infracțiunilor de profanare de cadavre, prev. de art. 383 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a C. pen. și favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. 1 C. pen., totul cu aplic. art. 38 alin. 1 și art. 113 alin. 2 C. pen. În fapt, s-a reținut că în data de 19.01.2026, în jurul orei 2130, inculpatul M.D.A., în vârstă de 15 ani și numitul R.M.D., în vârstă de 13 ani, având bine pus la punct un plan prestabilit pe care l-au făcut în urmă cu o lună și așteptând momentul oportun, l-au ucis pe numitul B.M.A. prin lovirea acestuia în mod repetat cu o toporișcă și un cuțit în timp ce se aflau la imobilul nr. 667 din loc. Cenei, jud. Timiș. Totodată, ulterior uciderii acestuia, inculpatul M.D.A. și numitul R.M.D., împreună cu inculpatul B.R.P., pe care l-au chemat la fața locului după săvârșirea faptei, au acționat conjugat și au profanat cadavrul victimei prin faptul că l-au incendiat și apoi l-au îngropat în spatele grădinii. Mai mult, inculpatul B.R.P. i-a ajutat în mod activ pe M.D.A. și R.M.D. să scape de cadavru, precum și să șteargă urmele infracțiunii, toate aceste acțiuni fiind efectuate în scopul îngreunării cercetărilor, precum și îngreunării tragerii la răspundere penală a celor doi”, a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
În ceea ce îl privește pe minorul de 13 ani implicat în uciderea lui Mario, procurorul de caz a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat și profanare de cadavre, pe motivul incidenței cauzei de neimputabilitate a minorității.
„Menționăm că, prin sentință civilă nr. 95/2006/PI/2026 emisă de Tribunalul Timiș s-a hotărât instituirea plasamentului în regim de urgență a minorului R.M.D. în Complexul de Servicii Sociale pentru Intervenții în Regim de Urgență în Domeniul Protecției Copilului – Serviciul de Primire în Regim de Urgență. Rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluționare Tribunalului Timiș”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.








Be the first to write a comment.