Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, anunță că noul stadion „Dan Păltinișanu” din Timișoara are constructor.
„Stadionul Dan Păltinișanu are constructor! Compania Națională de Investiții a anunțat astăzi numele companiei care va construi noua arenă a Timișoarei. Procedura de selecție a fost finalizată, avem un constructor, iar dacă în următoarele zece zile nu va fi depusă nicio contestație, se poate semna contractul de finanțare. La finalizarea procedurilor birocratice, societatea câștigătoare va demara etapa de proiectare și mai apoi lucrările efective de ridicare a noului stadion. Sunt pași obligatorii care durează deja de mult timp, dar ne apropiem de momentul pe care îl așteptăm cu toții de ani buni. A fost lipsă de încredere, deznădejde, amânări, dar, până la urmă, proiectul nostru merge înainte cu toate piedicile puse de-a lungul timpului de oameni care trebuiau să îl susțină. Vom avea la Timișoara cel mai modern stadion din România”, a afirmat Alfred Simonis.
Noua arenă „Dan Păltinișanu” va fi de categoria I și va avea o capacitate de 32.150 de locuri. Suprafața construită fiind de 28.800 metri pătrați. Durata estimativă de execuție a lucrărilor este de 26 de luni. Valoarea totală a investiției este de aproximativ 140 milioane de euro.








Be the first to write a comment.