Azi, brusc, toată lumea e critic al PSD. Toți au descoperit peste noapte corupția, jaful, rețelele de influență. Parcă la o comandă, au răsărit epigonii — viteji pe ruinele altora.
Dar unde erau toți acești eroi când eu, în 2014, țineam piept singur infracționalității din spitalele publice și traficului de influență exercitat de căpeteniile Mocioalcă și Grindeanu? Unde erau când scriam negru pe alb cum au devalizat bugetul CNAIR — și implicit al statului — iar, după o anchetă șchioapă făcută de un procuror DNA, pornită de la constatările echipei pe care am coordonat-o, bugetul direcției teritoriale a CNAIR a crescut în anul pandemic 2020, cu restricții de circulație pe șosele, cu 2.300% față de anii precedenți (unde au fost cei 2.300% în anii anteriori)? Aproximativ 130 de milioane de euro ajunse în buzunarele exponenților acestui partid.
Unde erau epigonii când arătam cum se furau agregate minerale cu actele-n regulă? Când documentam cum asociații domnului Grindeanu evazionau statul român? Și arăt doar 10% din grozăviile cu care m-am confruntat.
Unde erau aceiași epigoni când același PSD, prin proxii săi — un Busuioc, un Mocioalcă sau o Călugăreanu care a patronat evaziunea fiscală a firmelor de partid din poziția de președinte ANAF — m-au dat afară pentru că am refuzat să șterg constatările colegilor mei? Constatări care dovedeau furturi din patrimoniul și bugetul statului.
În Curtea de Conturi am dus această luptă pe tăcute, încorsetat de norme și reguli interne care transpuneau lipsa de transparență a instituției. Acum, spre disperarea lor și din „cauza” lor, o fac liber și nestingherit — dar mai ales cu reflectoarele aprinse fix pe ei.
Și unde sunt aceiași epigoni acum, când, de un an, din poziția de parlamentar, duc aceeași luptă — mai acut ca niciodată — ajungând în aceste zile să fiu hărțuit de locotenenții interlopi ascunși sub masca presei libere, dar pe banii murdari ai unora care și-au tras palate ce dau pe-afară din averi pe care nici ei, nici familiile lor nu le pot justifica? Simpli spărgători de mașini și hoți de poșete care nu și-au depășit niciodată condiția de origine — și nici complexul care naște dorința oarbă de avere, epatare și aroganță maximă.
Și totuși, și atunci, ca și acum, au fost alături de mine aceiași doi oameni liberi și nebuni adevărați, oameni adevărați de presă, nu lefegii. Pentru că tot timpul am crezut, și viața mi-a demonstrat, că ajunge o bâtă sau trei la un car de oale.
Chiar așa, când au apărut, parcă la ordin, toți acești epigoni care ne demonstrează nouă ceea ce spunem de ani de zile? Mulți dintre ei fiind, atunci, în cealaltă tabără.
Că acest PSD a fost transformat, din păcate, de unii lideri, în singura organizație de criminalitate organizată care funcționează sub titulatura de partid din istoria României. O Românie pe care au arestat-o încă din 1989.
Toți acționează acum ca la o comandă. Da, s-a dat comanda de întoarcere a armelor. Pentru că totul este de vânzare. Mai ales conștiința.
Nu mă voi opri. Nu ne vom opri.
, scrie pe pagina sa oficială de Facebook deputatul Florin-Cornel Popovici








Be the first to write a comment.