O serie de nereguli grave au fost descoperite la Liceul Teoretic „William Shakespeare” din Timișoara, în urma unui control realizat de Direcția de Sănătate Publică Timiș, în această săptămână. Inspectorii instituției au găsit săli de clasă pline cu igrasie, praf și mucegai.

„Având în vedere sesizarea adresată Ministerului Sănătății și retransmisă instituției noastre, care vizează o serie de neconformități igienico-sanitare în cadrul Liceului Teoretic „William Shakespeare” din Timișoara, o echipă de inspectori ai Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul Direcției de Sănătate Publică Timiș s-a deplasat la unitatea în cauză, în vederea evaluării situației. Cu ocazia controlului s-a constatat existența unor zone extinse de degradare a pereților (exfoliere, desprindere a tencuielii, umezeală și igrasie, cu afectarea finisajelor interioare, precum și prezența mucegaiului pe suprafețe). Având în vedere aceste aspecte, nu sunt asigurate condițiile de microclimat corespunzător conform prevederilor legale în vigoare. În sălile de clasă și holurile de acces, pardoselile prezintă uzură accentuată, zone degradate și neuniforme, care nu permit o igienizare corespunzătoare. În paralel cu aspectele neconforme ale interiorului, la nivelul fațadei clădirii și în curtea interioară se constată degradări accentuate ale pereților exteriori, exfoliere și desprindere a tencuielii, infiltrații de apă și mucegai. La data controlului s-a identificat faptul că obiectele sanitare sunt insuficiente, raportat la numărul de elevi înscriși. Deficiențele constatate reprezintă încălcări ale normelor igienico-sanitare și pot genera un risc major pentru sănătatea și siguranța beneficiarilor”, a informat DSP Timiș.

Prin urmare, instituția a aplicat o amendă de 40.000 lei și a decis anularea autorizației sanitare de funcționare, „având în vedere faptul că unitatea nu mai îndeplinește condițiile asumate prin declarațiile pe proprie răspundere care au stat la baza emiterii autorizației sanitare de funcționare”.