Paula Romocean, viceprimarul Timișoarei, încearcă să suspende procesul cu Agenția Națională de Integritate. Mai precis, Paula Romocean a făcut o sesizare la Curtea Constituțională a României, la fel ca și primarul Dominic Fritz. Însă, spre deosebire de cazul edilului-șef, Curtea de Apel Timișoara a decis să respingă cererea de suspendare a judecății. Decizia nu este definitivă, fiind stabilit un nou termen în data de 4 iunie.
„Respinge cererea de suspendare a judecăţii cauzei. Încuviinţează cererea în probaţiune formulată de reclamanta ROMOCEAN ANA PAULA. Acordă termen pentru continuarea judecăţii în data de 4 iunie 2026, ora 13:00, pentru când: – se vor cita părţile, reclamanta cu menţiunea de a depune în termen de 5 zile de la primirea citaţiei cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, pârâta cu un exemplar al precizării de acţiune din data de 21.04.2026. – se va emite adresă către Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată azi 11.05.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei“, aflăm din încheierea de ședință de la Curtea de Apel Timişoara.
Vă amintim faptul că, la începutul acestui an, Agenția Națională de Integritate a anunțat că Paula Romocean s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate timp de doi ani.
„Romocean Paula Ana s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 iunie 2021 – 22 mai 2023, întrucât simultan cu exercitarea funcției de membru titular în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara a exercitat funcții în organele de conducere ale Partidului Uniunea Salvați România, respectiv funcția de membru în cadrul Biroului Local Timișoara. Prevederi legale încălcate: art. 187 alin. (13) coroborat cu art. 178 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii”, scrie într-un raport al ANI.








Be the first to write a comment.