Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, acuză Garda de Mediu Timiș de faptul că ar fi instrumentul politic al lui Alfred Simonis, liderul PSD Timiș și președintele CJ Timiș. Asta în contextul în care Garda de Mediu Timiș intenționează să amendeze Primăria Timișoara cu 100.000 lei pentru bolovanii amplasați pe spațiile verzi din oraș cu scopul împiedicării parcărilor ilegale.
„Garda de Mediu a fost trimisă, ca să păstrăm proporțiile, să nu ne înșelăm. Garda de Mediu este astăzi instrumentul politic al PSD în Timiș, care răspunde în mod direct la orice comandă dă șeful PSD Timiș. Să nu uităm că Garda de Mediu este instituția care a făcut actele care au permis aruncarea în aer a întregului sistem de management al deșeurilor. Să nu uităm că Garda de Mediu este instituția care a încălcat legile ca să poată închide groapa de gunoi de la Ghizela. Să nu uităm că închide ochii în vreme ce CJ Timiș a făcut o parcare pe spațiul verde în centrul Timișoarei cu pietriș (n.r. în fața Castelului Huniade) și, evident, unde în mod evident s-a făcut o parcare unde nu există nicio problemă. Este, pentru noi cel puțin, clar că Garda de Mediu răspunde în acest moment la comandă politică”, a afirmat Ruben Lațcău.
Pe de altă parte, Alfred Simonis i-a acuzat pe cei din conducerea Primăriei Timișoara de faptul că se victimizează de fiecare dată când nu le convine o decizie.
„Când nu ai soluții administrative, îți cauți dușmani imaginari și te victimizezi. Doar așa se pot explica reacțiile unor reprezentanți ai Primăriei Timișoara prin care încearcă să acopere neputința administrativă și managerială. Am văzut în spațiul public reacții legate de un control al Gărzii de Mediu în Timișoara. Ca să fie foarte clar: nu sunt de acord ca o instituție a statului să dea amenzi unei alte instituții a statului pe motive puerile. Orașul are multe alte probleme de mediu care nu sunt rezolvate, iar acei bolovani nu ar trebui să fie principala preocupare a Gărzii de Mediu. Amenda este o măsură disproporționată. Decizia amplasării acelor bolovani trebuie sancționată de alegători, nu de o instituție a statului. Dar nu sunt de acord nici cu reflexul politic al reprezentanților Primăriei, care se victimizează ori de câte ori nu le convine o decizie sau o măsură care li se aplică. Dacă ANI constată incompatibilități, e execuție politică. Dacă procurorii verifică documente, sunt controlați politic. Dacă o sentință nu le este favorabilă useriștilor, justiția este coruptă. Dacă Garda de Mediu face controale, este instrumentul PSD, în condițiile în care ministrul Mediului e unul din liderii USR. Practic, în logica useriștilor, instituțiile statului sunt bune doar când le dau dreptate. Acest discurs de victimizare devine obositor, ridicol și nu poți să conduci un oraș cu asemenea atitudine și încercând permanent să ascunzi incompetența”, a declarat Alfred Simonis.











Be the first to write a comment.