Traian Băsescu s-a aflat, vineri, la Timișoara. Fostul președinte al României a venit în orașul de pe Bega cu scopul de a le vorbi tinerilor în cadrul evenimentului „Zilele Studenților”. De asemenea, Traian Băsescu s-a întâlnit cu Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, la sediul instituției.

Am avut o discuție foarte interesantă despre administrație și despre modul în care, în prezent, se iau deciziile publice. Apoi, desigur, am dezbătut și câteva subiecte de politică națională. România s-a schimbat mult în ultimii ani, dar președintele Băsescu și-a păstrat substanța, atât în abordare, cât și în discurs”, a precizat Alfred Simonis.

Totodată, Traian Băsescu a rememorat mai multe momente petrecute în Timiș, județ de care s-a arătat apropiat și care a avut un rol important în activitatea sa publică.

Mai mult, fostul președinte al României s-a întâlnit și cu prefecta de Timiș, Cornelia Micicoi.