Grefierii de la Tribunalul Timiș protestează în perioada 2 – 5 iunie, din cauza noii legi a salarizării. Așadar, activitatea din cadrul instituției este afectată.
Tribunalul Timiș informează publicul că activitatea de judecată poate înregistra nesincronizări și întârzieri, având în vedere suspendarea activității curente în intervalul orar 08:00 – 12:00, cu excepția cauzelor urgente prevăzute de lege. Pentru a asigura continuitatea activităților esențiale, programul de lucru cu publicul la Arhivă și Registratură va fi, în această perioadă, între orele 10:00 – 12:00.
„Tribunalul Timiș consideră că orice reformă legislativă privind salarizarea personalului din familia ocupațională „Justiție” trebuie fundamentată pe un dialog instituțional real, cu respectarea principiilor independenței justiției, echilibrului puterilor în stat și a exigențelor statului de drept. Stabilitatea sistemului judiciar depinde în mod direct de existența unor garanții profesionale și salariale adecvate pentru toate categoriile de personal care contribuie la funcționarea instanțelor. Independența justiției reprezintă o garanție fundamentală a dreptului fiecărui cetățean la un proces echitabil și la protecția efectivă a drepturilor și libertăților sale. Măsurile legislative care afectează stabilitatea sistemului judiciar sau garanțiile de independență ale autorității judecătorești pot genera riscuri majore pentru funcționarea statului de drept și pentru menținerea echilibrului constituțional”, a transmis instituția.
De asemenea, Tribunalul Timiș apreciază că adoptarea unor politici legislative în absența unui dialog real cu autoritatea judecătorească și fără evaluarea impactului asupra funcționării sistemului judiciar poate conduce la accentuarea deficitului de personal, la afectarea calității actului de justiție și la diminuarea încrederii publice în instituțiile fundamentale ale statului.








Be the first to write a comment.