Penalii PNL Timiș

Omul Elenei Udrea, mai tare decât primarii activi ai PNL

Alin Popoviciu, client al DNA în trecut, fost om de casă al Elenei Udrea a reușit să își impună oamenii pe lista de consilieri județeni PNL Timiș. După un sejur la Marea Neagră în compania controversatului primar al Timișoarei, Popoviciu a făcut regula și a alcătuit o echipă care în cel mai bun caz îl va ține prizonier pe Alin Nica, primarul unui sat-comună de lângă Timișoara, mare speranță administrativă a peneliștilor de bună credință. În lupta lor inutilă și ridicolă cu Robu. Azi primarul Timișoarei a demonstrat că îl susține total pe jupânul organizației județene, Alin Popoviciu. Poate Alin Nica să se prezinte drept reformator și modernizator cât vrea, realitatea e că trage după el un balast politic foarte greu. Pe locurile eligibile se află pe lângă clienți ai DNA și ai Poliției, inclusiv un fost pușcăriaș, fiul primarului de Deta. Despre toți aceștia, Nicolae Robu a scris pe Facebook: “oameni unul și unul, realizați, dovediți eficienți, loiali interesului public”.

Alin Popoviciu, viitorul șef al CJT?

După ce a făcut eforturi uriașe pentru a ocupa o funcție de secretar de stat la Ministerul Transporturilor, acum Popoviciu s-a reorientat și speră să devină vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș. De când a ajuns PNL la guvernare, omul de casă al Elenei Udrea face tot felul de manevre pentru a-și impune apropiații în diverse funcții publice. Acesta se bucură de sprijinul total al primarului Timișoarei, care are o mare apetență pentru personaje controversate, dubioase chiar. Unii se întreabă…de ce preferă Robu concediile la mare cu oameni care au agățate tinichele de picioare?