Ziua Timișoarei a fost marcată joi, 3 august, prin o serie de evenimente. Mai precis, ziua orașului a debutat la ora 09.00 cu depunerea de coroane și ceremonialul militar de la bustul generalului Virgil Economu, din Piața Petru Maior.

Astăzi, la 104 ani de la unirea Banatului cu România şi, totodată, de la instaurarea administraţiei româneşti în Timişoara, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a depus o coroană la monumentul generalului Virgil Economu, cel care s-a aflat în fruntea trupelor române care au intrat în Timişoara, la 3 august 1919”, a informat Primăria Timișoara.

De asemenea, de la ora 11.00, în Piața Unirii, a fost organizat un ceremonial militar și religios, la care primarul Dominic Fritz a fost prezent, alături de celelalte oficialități ale orașului.

În fiecare an, de 3 august trebuie să ne întrebăm cu ce putem contribui fiecare dintre noi la bunul mers al lucrurilor în această minunată comunitate care se numește Timișoara. Prin tot ceea ce facem acasă, la muncă, în școli, spitale, la locul de muncă, în biserica noastră sau în administrație, fiecare dintre noi construim câte o bucățică din tot ceea ce reprezintă orașul nostru. Spiritul Timișoarei care promovează deschiderea către ceilalți, și unitatea în diversitate, e cel care ne determină să nu așteptăm ca lucrurile să se întâmple, ci să ne implicăm pentru a le schimba în bine. Acest spirit ne unește și în 2023, când ne bucurăm împreună și de șansa extraordinară oferită de titlul de Capitală Europeană a Culturii. Acest spirit ne va duce și mai departe, către un viitor prosper, construit pe tradiția generațiilor care au luptat pentru Timișoara”, a declarat Dominic Fritz.

Joi seara, în Parcul Rozelor a avut loc și un spectacol folcloric, organizat cu ocazia Zilei Timișoarei.