În Timișoara se va construi, în scurt timp, după noul Plan Urbanistic General. Dominic Fritz anunță că, luni, a semnat proiectul de hotărâre privind noul PUG, astfel că documentul urmează să fie supus votului Consiliului Local Timișoara.
„După 20 ani, Timișoara va avea, în sfârșit, un Plan Urbanistic General nou. Am semnat proiectul de hotărâre împreună cu arhitectul șef Gabriel Almăjan. Ultimii doi ani au fost o muncă uriașă să scoatem noul PUG din blocajului total în care fosta administrație l-a lăsat și să-l aducem în formă finală. Sunt ultimele zile în care Timișoara se mai bazează pe Planul Urbanistic General întocmit în 1998 și aprobat în 2002. În septembrie, Consiliul Local va aproba noul PUG care va asigura o dezvoltare armonioasă a Timișoarei”, a declarat Dominic Fritz.
Edilul-șef susține că s-a muncit din greu în cadrul Primăriei Timișoara, în ultimii doi ani, pentru ca noul PUG să fie finalizat.
„Ultimii doi ani – de când Gabriel Almăjan s-a alăturat echipei primăriei – au fost o cursă contra-cronometru nu doar să finalizăm PUG-ul, ci și să reformăm Direcția de Urbanism cu noi proceduri și tineri arhitecți care să lucreze cu noul PUG. Îi mulțumesc”, a adăugat primarul Timișoarei.
Be the first to write a comment.