Nu mai puțin de 66 de percheziții domiciliare au fost realizate, la începutul acestei săptămâni, de către polițiștii din Dâmbovița, Prahova și Sibiu în locații din mai multe județe din țară. Oamenii legii au descins și în o locație din Timiș și alta din Caraș-Severin, într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat și obținerea ilegală de fonduri.
Polițiștii au descoperit că s-ar fi fraudat fonduri europene de peste un milion de euro.
„Din investigațiile efectuate a reieșit că, în perioada iunie 2019 – decembrie 2021, prin intermediul a peste 30 de societăți comerciale, 25 de persoane, în baza unor documente care ar fi fost falsificate, ar fi solicitat fonduri garantate de stat, în cadrul unui program cu fonduri guvernamentale, pentru întreprinderi mici și mijlocii, fiind obținute finanțări de la mai multe unități bancare, cu intenția vădită de a nu returna împrumutul. De asemenea, persoanele cercetate nu ar fi inițiat afaceri, conform proiectelor întocmite în acest sens și și-ar fi însușit, în interes propriu, banii alocați”, a informat Poliția Română.
Prejudiciul cauzat este estimat la 5,8 milioane de lei.
Be the first to write a comment.