Proiectul privind realizarea sălii polivalente cu 16.000 de locuri la Timișoara avansează greu.

Săptămâna trecută a fost finalizat studiul de prefezabilitate, iar în ședința Consiliului Local Timișoara s-a aprobat, pentru a doua oară, predarea amplasamentului către Compania Națională de Investiții.

Pe ordinea de zi suplimentară a ședinței extraordinare a Consiliului Local Timișoara am avut un proiect de HCL privind predarea amplasamentului pentru locația unde va fi construită viitoarea sală polivalentă, a cărei studiu de prefezabilitate a fost finalizat și aprobat în ședința Comisiei Tehnico-Economice (CTE) din cadrul Companiei Naționale de Investiții. Sunt conștient că nu este o veste cu impact, dar pentru fiecare etapă este nevoie de multe avize și mai ales multă răbdare. Pentru a primi avizul CTE din cadrul Ministerului Dezvoltării era nevoie de un nou HCL prin care predarea locației să cuprindă și obligația Primăriei Timișoara de a aduce utilitățile până la limita de proprietate, precum și, ca atunci când se va trece la execuția lucrării, întregul imobil să fie viabilizat. Toate aceste documente vor fi predate în câteva zile către CNI, tocmai pentru a urgenta lucrurile”, a declarat Cosmin Tabără, viceprimarul PNL al Timișoarei.

Din proiectul de hotărâre aprobat în Consiliul Local Timișoara în această săptămână aflăm că sala polivalentă va fi realizată pe un teren cu o suprafață de aproape 47.000 metri pătrați, situat pe str. Aleea FC Ripensia. Sala polivalentă ar urma să fie construită cu bani de la Guvern, prin Compania Națională de Investiții.