Vești bune aduse de Primăria Timișoara. Reprezentanții instituției informează că a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor de proiectare și reabilitare a Colegiulul Tehnic E. Ungureanu. Clădirea este una istorică și se află în Piața Huniade, fiind construită în anul 1900.

Valoarea contractului este de 18 milioane de lei, la care se adaugă TVA, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene. Durata de realizare a investiției este de 21 de luni, din care trei luni reprezintă proiectarea și 18 luni execuția. Licitația a fost câștigată de un consorțiu de firme format din Constructim, lider, Extra-Prompt și Atelierul Arhitect, care vor lucra cu subcontractanții CBM Elpro Instal, Prodao-Ing și Biconect.

Pe lângă reabilitarea clădirii din Piața Huniade, obiectivele acestui contract sunt: achiziţia de echipamente IT, materiale didactice moderne şi materiale specifice pentru documentare, pentru creşterea accesului la informaţie şi crearea bazelor pentru utilizarea noilor tehnologii, creşterea accesibilităţii la serviciile educaţionale.

Copiii Timișoarei merită să învețe în școli decente, iar fondurile europene sunt o șansă pentru a reabilita și dota cât mai multe unități de învățământ din oraș. Infrastructura educațională merită toată atenția noastră, după ani în care multe grădinițe, școli și licee au fost lăsate în paragină. Avem deja lucrări începute la mai multe școli din oraș, avem bani prevăzuți în buget și vom depune în continuare proiecte pentru a atrage finanțări nerambursabile atât pentru refacerea, cât și pentru extinderea rețelei educaționale din Timișoara”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.