Muzeul Național al Revoluției Anticomuniste din Decembrie 1989 are tot mai multe șanse de a fi materializat la Timișoara. Ben Oni Ardelean, deputat PNL de Timiș, anunță că acest proiect a trecut de votul Senatului.

Proiectul Muzeului Național al Revoluției Anticomuniste din Decembrie 1989 a trecut de votul Senatului. Propunerea legislativă pe care am depus-o în Parlament la finalul anului trecut și pentru care am reușit să coagulez aproape 200 de parlamentari semnatari, indiferent de culoarea politică, urmează să ajungă în forul decizional din Camera Deputaților. Cum spuneam și în iarnă, România și Timișoara merită un Muzeu care nu doar să amintească despre ce a însemnat Revoluţia din decembrie ‘89, dar care să şi conştientizeze importanţa libertăţii, dreptăţii, adevărului şi democraţiei în stat. România are nevoie de unitate! E timpul să lucrăm împreună pe toate palierele! Va fi bine”, a afirmat parlamentarul de Timiș.

Muzeul Revoluției din Decembrie 1989 ar urma să fie realizat în centrul Timișoarei, în locul fostei garnizoane din Piața Libertății.