Primarul Dominic Fritz a pornit în aventura vieţii sale pe un val uriaş de simpatie populară. A fost votat chiar de către lideri ai PNL Timiş, care l-au susţinut public, a atras voturi de la susţinători ai PSD, toţi sperând ca Timişoara să scape de Nicolae Robu, dar mai ales de gaşca sa.

La un an de la alegerile locale, Timişoara e un teatru de război politic. E jale pe toate fronturile. Însă zgomotul cel mai mare răzbate din zona culturală. Acolo unde s-a reactivat acelaşi grup de universitari cu pretenţii de mari oameni de cultură.

În fapt e vorba de câţiva dintre cei mai înflăcăraţi susţinători ai lui Traian Băsescu, cu numele său de turnător Petrov. Obişnuiţi să primeacă laude şi osanale de peste tot, universitarii băsişti s-au conectat la reţeaua Fritz din motive lesne de înţeles: de acolo pot veni fondurile şi sinecurile.

Prea comozi, ca să nu spunem leneşi, cei din noua nomenklatura au pus ochii pe Asociaţia TM2023 şi pe poziţiile de conducere de acolo. Astfel că doamna Simona Neumann a fost luată în vizor şi atacată în haită, pentru a fi determinată să renunţe.

Să nu uităm că unii dintre aceşti universitari grandomani au sabotat-o pe doamna Neumann şi implicit Timişoara şi în trecut. Este evident pentru toată lumea ce îi mână în luptă pe foştii băsişti. Gravă este însă atitudinea primarului Dominic Fritz care a ajuns să facă tot felul de artificii şi jocuri pentru a le fi pe plac acestor intelectuali galactici, cărora însă le lipseşte opera.

Astfel că au rămas doar cu ce ştiu ei mai bine: gălăgia. Totul spre ruşinea Timişoarei!