S-a făcut lumină în ceea ce privește cazul incendierii mașinii de serviciu a lui Mirel Pop, directorul de la Societatea Piețe SA, aflată în subordinea Primăriei Timișoara. Polițiștii l-au prins pe bărbatul care a dat foc autoturismului.

Este vorba de un individ în vârstă de 58 de ani, care a susținut în fața oamenilor legii că a recurs la acest gest din răzbunare, convins fiind că șoferul aflat la această mașină i-a ucis câinele. S-a dovedit însă a fi o eroare.

Cu privire la dosarul penal ce are ca obiect distrugerea prin incendiere a autovehiculului parcat pe strada Basarabia din Timișoara, care a avut loc în data de 6.12.2023, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Timișoara au continuat cercetările sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, iar în această dimineață aceștia au efectuat o percheziție la locuința unui bărbat, în vârsta de 58 de ani, bănuit de comiterea faptei. Bărbatul a fost condus la sediul poliției pentru audieri, urmând ca la finalizarea acestora să se dispună măsurile legale. Perchezițiile s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Timiș”, a informat IPJ Timiș.

Imediat după ce mașina i-a fost incendiată, Mirel Pop a susținut că a fost vorba de un atac de tip mafiot și a susținut că în spatele lui ar fi Liviu Cocean, fostul director de la Piețe SA, și viceprimarul liberal Cosmin Tabără.

Aripile frânte ale unui luptător anti-mafie. Când se credea un „Catani” al Piețelor, deși știe clar ce este el cu adevărat, directorului de la SC Piețe SA și susținătorilor săi, le-au fost retezate aripile de „oameni ai dreptăților”. Directorul a făcut un circ mediatic victimizându-se și pozând în ceea ce nu este. Partea comică este că au fost câțiva care au încercat imediat să profite de acest eveniment pentru a părea ceea ce nu sunt. În tot răul e și un bine pentru director. Are posibilitatea să-și cumpere o nouă mașină și sunt convins că nu va fi una ieftină. Un director care organizează concursuri cu câștigători dinainte știuți nu poate fi un om care luptă împotriva nedreptăților, iar cine susține astfel de oameni este infantil sau de rea credință”, a afirmat Cosmin Tabără, miercuri.