Tramvaiul 6 circulă din nou pe traseul consacrat începând de luni, 22 aprilie. Primăria Timișoara a luat această decizie ca urmare a finalizării lucrărilor de modernizare de la intersecția dintre B-dul Stan Vidrighin cu str. 1 Decembrie 1918.

Acum, tramvaiul face din nou legătura între Piața Maria și Piața Traian. Vă mulțumesc pentru înțelegere și răbdare. Știu că a fost un șantier lung, dar absolut necesar. Mai câteva luni și finalizăm întreg bulevardul Vidrighin, al treilea mare bulevard al Timișoarei modernizat în ultimii 3 ani”, a afirmat primarul Dominic Fritz.

De asemenea, tot de luni, 22 aprilie, la Timișoara a fost înființată o nouă linie de autobuz – 24.

Noua linie de autobuz L 24 răspunde la nevoia de legătură între Calea Urseni și restul orașului. Face legătura între Bulevardul Sudului, AEM și Calea Urseni/Intrarea Rudicica. Noua linie se conectează cu liniile de troleibuz 15 și 16 (la Bulevardul Sudului), cu tramvaiele 4, 8 și 9 și cu autobuzele 23 și E2 la AEM”, a detaliat viceprimarul Ruben Lațcău.