Producătorii români vor fi promovați în piețele din Timișoara. Primăria a pregătit un nou regulament de organizare și funcționare a piețelor din oraș, iar printre prevederi se numără și obligația etichetării cu marca „produs românesc” și „produs import”.

Conform noului regulament, produsele puse în vânzare trebuie etichetate obligatoriu cu marca “Produs Românesc” sau ”Produs Import”, în funcție de proveniență. Cumpărătorii au posibilitatea să susțină producția autohtonă sau să cumpere fiind mai bine informați cu privire la originea produselor achiziționate. De asemenea, se pune un accent sporit pe respectarea de către comercianți a normelor de igienă în activitatea de depozitare și vânzare a produselor. Noul regulament introduce un tarif nou de 57 lei/mp/zi reprezentând Taxa de curățenie. Tariful va fi aplicat acelor utilizatori ce nu își fac curățenie în mod corespunzător la locul de vânzare aferent, la încheierea programului. De asemenea, se acordă o atenție deosebită colectării separate a deșeurilor rezultate din activitatea zilnică în cadrul piețelor”, a informat Primăria Timișoara.

Totodată, având în vedere evoluția ratei inflației, se va aplica o indexare de 13,8 % a tarifelor pentru plata serviciilor oferite utilizatorilor. În același timp, se va diminua la jumătate tariful aplicat în piața de gros pentru Remorci proprii pentru depozitare, cuantumul propus pentru acest tarif fiind de 2319 + TVA / lună.

Prevederile Noului Regulament vizează exploatarea și întreținerea eficientă a piețelor, asigurarea unui nivel optim calitate – preț atât pentru produse cât și pentru servicii și păstrarea echilibrului între nevoile comercianților și cerințele cumpărătorilor, astfel încât activitatea comercială să se deruleze în condiții cât mai civilizate și corecte”, a detaliat instituția.