O investiție importantă a fost realizată de către E-Distribuție Banat în comuna Dumbrăvița. Este vorba de o stație de transformare și rețele de medie tensiune, valoarea proiectului fiind de aproximativ zece milioane de euro. Stația este complet digitalizată și funcționează în sistem de Telecontrol, fiind dotată cu echipamente noi, compacte, eficiente energetic, o parte dintre acestea produse în România.

E-Distribuție Banat a finalizat construcția unei stații de transformare noi, în valoare de 23,59 milioane de lei, în comuna Dumbrăvița, lângă municipiul Timișoara, în beneficiul a peste 5.300 de clienți, într-o zonă în plină dezvoltare. Stația este una dintre cele mai performante din sistemul românesc de distribuție a energiei electrice. Alte 27 de milioane de lei vor fi investite în rețelele de medie tensiune conectate la stația de transformare, valoarea totală a proiectului ridicându-se la peste 50 de milioane de lei”, a informat E-Distribuție Banat.

Noua stație are o capacitate totală de 50 MVA (Mega Volt Amper), asigurată de două transformatoare 110/20 kV, și va alimenta, după finalizarea integrală a rețelelor de medie tensiune, consumatorii casnici și industriali din zona aflată în nordul Timișoarei, precum Aeroportul Internațional „Traian Vuia”, centre comerciale, hale de producție și centre logistice.

Stația de transformare de la Dumbrăvița este un proiect deosebit de important care susține eforturile noastre constante de digitalizare și creștere a rezilienței rețelelor de distribuție, cu scopul de a ne atinge țintele de decarbonizare și electrificare, toate în beneficiul clienților. Investiția semnificativă în acest proiect reflectă viziunea și angajamentul nostru de a susține dezvoltarea acestei zone. Proiectul va aduce beneficii semnificative pentru această comunitate, îmbunătățind calitatea serviciului de distribuție și siguranța în alimentarea cu energie electrică, și oferind posibilități suplimentare de conectare la rețeaua electrică a noilor consumatori”, a declarat Monica Hodor, directorul general al companiilor E-Distribuție.