Ministrul Mediului, Mircea Fechet, s-a aflat, miercuri, în comuna Giarmata. Asta pentru că în parcul industrial din localitate a fost inaugurat al doilea centru regional de numărare și sortare a ambalajelor din România. Compania RetuRO și-a propus să deschidă 17 astfel de centre în țara noastră, în perioada următoare.
Depozitul din Giarmata, în valoare de aproape patru milioane de euro, cu o suprafaţă de 4.400 mp, va funcţiona în incinta Parcului Industrial Global Vision și va crea, în prima fază, 35 de locuri de muncă pentru oamenii din zonă.
„Se spune despre fiecare ministru că are un domeniu de care se simte mai apropiat și, în ceea ce mă privește, rămân în continuare atașat de domeniul gestionării deșeurilor, de acest proiect pe care l-am luat de la zero. Cu toții am muncit enorm ca să ne aflăm astăzi, aici. SGR este proiectul care va transforma România din țara depozitării în țara reciclării. Nu mă refer doar la peisaje fără PET-uri, ci și la oportunități extraordinare de business, la investiții, locuri de muncă verzi, la o modalitate mai bună prin care România să își respecte angajamentele ca țară membră a Uniunii Europene și să ofere cetățenilor un mediu mai curat. În prima lună, peste 45 de milioane de ambalaje au fost puse pe piață. Aștept cu nerăbdare cifrele pentru a doua lună, dar nu pot decât să fiu optimist în continuare. Suntem pe traiectoria pe care ne-am asumat-o: sistemul funcționează, RVM-urile funcționează, comercianții au înțeles ce au de făcut. Mulțumesc colegilor de la RetuRO care au făcut posibilă o misiune ce părea imposibilă, colegilor din minister, producătorilor care au înțeles că suntem de aceeași parte a baricadei și că, împreună am reușit să avem cel mai modern, cel mai actual și de succes proiect în parteneriat public-privat”, a afirmat ministrul Mircea Fechet.
În centrul de la Giarmata vor fi aduse ambalajele de băuturi colectate manual și automat, prin echipamente de tip RVM. Ambalajele din sticlă vor fi numărate, sparte și pregătite pentru reciclare. În plus, aici vor fi aduși și baloții proveniți din centrele regionale de numărare, urmând să fie supuși unui proces de sortare optică.
„Depozitul de la Giarmata reprezintă încă un pas către implementarea Sistemului de Garanție-Returnare, care presupune că cetățeanul plătește o garanție de 50 de bani atunci când cumpără o băutură și își recuperează banii abia atunci când înapoiază sticla, ambalajul de plastic sau de aluminiu”, a informat Ministerul Mediului.
Be the first to write a comment.